Ce vrăji a mai făcut băiatul meu - 10

Multe şi mărunte, nu le mai pot ţine şirul...

În primul rââând... ta-daaaaa... "mămuca" se întoarce. După o lungă perioadă în care am fost mama, mami sau variaţiuni pe aceeaşi temă, nostalgia autumnală i-a trezit lui Prâslea amintiri legate de mămuca lui de anul trecut şi nu mă mai slăbeşte. Una din activităţile lui preferate: fuge în magazin, se ascunde de mine si urlă mai ceva ca difuzoarele care ne indeamnă să cumpărăm salam săsesc: "MĂMUUCĂĂĂĂĂĂ".... Partea interesantă este că s-a prins piciul că taică-său e "tătuca", logic, şi uite aşa ne dezmierdăm noi ca-n poveştile cu miros arhaic.

Portret de toamnă: tătuca şi mămuca, împreună cu piciul de pe inventar, ies la plimbare în ploaie. Tătuca îi povesteşte ceva foarte aprins mămucii, sau invers, e irelevant. Ideea e că piciul rămâne în urmă, să numere bălţile în care sare. Cam rămâne în urmă, şi când se îngroaşă gluma şi nu vede nici o şansă sa-l bage şi pe el cineva în seamă, se revoltă din spate o voce peltică: "Eu sunt un om mic... Aşteptaţi oamenii mici!"

"Tu eşti daga mea... tu eşti puiul meu mic si dag" - cea mai flumoasă declalaţie de dlagoste pe cale au auzit-o vleodată ulechile mele.

Leit-motivul ultimelor săptămâni: "E gheeeeeu, mămucă..." E "gheu" să mergem cu maşina, e "gheu" să stea pe umerii mamei, e "gheu" orice nu are el chef să facă în acel moment.

Piciul a dat mâna cu Băsescu, la bâlci. În lunga aşteptare de dinaintea sosirii preşedintelui, întrebarea obsedantă era "Mami, cine e nenea Băsecu?" Cum mi s-a părut un pic prematur să intrăm în lecţii de constituţie republicană, am hotărât să fie "păi e ... un om mare". Ei, a fost cam dezamăgit când l-a văzut în carne şi oase. Asta în comparaţie cu păpuşile hidoase de 5 metri înălţime cărora le ştie de frică şi urla ca din gură de şarpe când le vedea apropiindu-se. "Maaami, nu e un om male. E un om mic". N-am zis nimic, nu de alta, dar zău că nu aveam nici un contraargument viabil la afirmaţiile lui. De atunci, îl recunoaşte pe prietenul lui, nenea Băsescu, ori de câte ori îl vede la televizor, fapt care depăşeşte puterea mea de înţelegere. Recent, la ştiri, "uuuite, nenea Băsescu!" istoria se repetă: alt oraş, alt bâlci, aceeaşi idee de circ. Băsescu fraternizează cu un căţeluş în speranţa că stăpânul său va fi impresionat şi îl va vota. Îl şi botează ad-hoc pe căţel: "Măi, Trăienică, hă, hă, hă..." Piciul meu se uită oarecum contrariat la scenă şi concluzionează: "Nenea Băsescu vobeste postii..."
Aş propune în consecinţă acordarea dreptului de vot de la vârsta de 2 ani şi 7 luni.