În lecția de astăzi vreau să vă comunic că și profele e oameni, chiar dacă nu vă vine să credeți. Profii nu dorm în formol pe raftul din laboratorul de chimie, de unde dimineața se târăsc înapoi la catedră pentru a născoci noi și mereu perfecționate metode de tortură.
În virtutea acestui fapt, aș dori să vă aduc la cunoștință, respectiv să vă solicit, pentru fixarea (sau achiziția?) informațiilor, următoarele chestiuni:
- Nu sunt inamicul tău. Nu sunt aici ca să-ți fac ție viața amară, chiar dacă (mai ales în perioada examenelor) ai putea avea această senzație. Nu ridica bariere: eu nu o fac. Scopul pentru care ne întâlnim este acela de a crește împreună. Cu accent pe ”împreună”. Nu-mi pierde timpul, așadar, și nu ți-l pierde în primul rând ție. Patru ani zboară repede, mai ales când ai doar douăzeci, toate drumurile în față și senzația că mereu va fi la fel. Profită de locul în care ești și de timpul pe care îl ai.
- Dacă mă întrebi cine e inamicul, dacă există unul, atunci, ți-aș răspunde că e lipsa de implicare, autosuficiența, blazarea, inactivitatea, șabloanele, prejudecățile, influențele proaste, lipsa motivației personale. Cât despre prieteni? Curiozitatea, energia, spiritul critic, participarea, pozitivismul, încăpățânarea. Da, încăpățânarea e o calitate, dacă știi s-o folosești.
- Vorbește cu mine. Nu fi doar învățăcel; mă vei sili să-ți fiu doar profă. Vreau să știu de ce ești aici, ce aștepți de la mine, ce te face să te deschizi, ce te frustrează, ce-ți face să-ți sclipească ochii (și nu mă refer la sortimente de bere) și ce te plictisește de moarte. Comunică, e cea mai bună cale de a învăța. Odată, o să-ți povestesc mai pe larg cum văd eu rolul școlii și pe al tău acolo.
- Nu, nu sunt profă nici pentru bani (really?? :) și nici pentru așa-zisul ”program lejer” (really???? reloaded). Am devenit profă dintr-o întâmplare, demult, una dintre cele câteva întâmplări fericite care mi-au dat direcție. Sunt profă acum pentru că e rolul care mi se potrivește, fără de care n-aș mai ști cine sunt cu adevărat, pentru că aici, cu tine, mă regăsesc și aici mă umplu de sens. Într-o explicație mai prozaică, e relativ greu să te mai faci notar public / medic chirurg / arhitect la 40 de ani.
- Sunt cuvinte pe care nu le știu. Da, pur și simplu. Dar serios acum, tu știi toate cuvintele din limba ta? Știi, de exemplu, ce înseamnă pneumonoultramicroscopicsilicovolcaniconioză? Atunci îmi dai voie, te rog, să-l caut în dicționar și să-ți spun pe urmă fără să dai ochii peste cap? Mulțumesc frumos. Pun pariu că-i la fel, doar cu ”osis” la sfârșit, dar vreau să verific.
- Nu lucrez patru ore pe zi, conform unei răspândite credințe populare. Crede-mă, nu o fac. Uneori lucrez două :) Dar, în compensație, ar trebui să știi, de asemenea, că am nenumărate zile (și nopți) în care muncesc zece. Că weekendurile îmi sunt ocupate cu chestii la care n-ai vrea să te gândești. Că în lungile vacanțe mari și așa-zis libere scriu lucrări, cursuri, proiecte, teste și multe alte lucruri adiacente. Poate o să-ți povestesc odată.
- Câteodată, în timp ce-ți vorbesc, mă gândesc la ce va trebui să gătesc după-amiază. Dacă ar fi să auzi stereo, atât vorbele ce-mi ies din gură cât și cele care-mi umblă prin cap, ar ieși un combo de toată frumusețea, ceva de genul ”Passive voice is used when the focus is on sper să mai am cartofi în cămară. It is not important cum naiba se face musacaua who or what is performing the action să nu uit să cumpăr smântână”. Asta-mi iese acum, după mulți ani. Again, poate-ți povestesc odată cum era la început, când mă durea-n cot de toate musacalele din lume în comparație cu marea provocare de a preda diateza pasivă.
- Uneori se întâmplă să nu am chef de ore. Ups. Am zis-o. De cele mai multe ori însă, indiferent dacă m-ar strânge pantoful în ziua respectivă, m-aș fi trezit cu fața la cearșaf sau aș avea o astenie de primăvară, în momentul în care intru la voi, parcă mi-ar arunca cineva o găleată cu adrenalină în față. Și mă trezesc instantaneu după care totul e bine. Dar, pentru că și profele e oameni, mărturisesc că în anumite zile în care se suspendă - din diferite motive - o oră de curs, îmi compun o față de poker cu care te anunț că hm, nu-i bine deloc, aveam ceva esențial de discutat, după care intru în birou și dansez dansul bucuriei.
- ”Dr” ăla din fața numelui nu-i numele de dinaintea căsătoriei. Nici să dau injecții nu știu, iar tratamente nu pot prescrie. ”Dr.” vine de la ”dragoste”. Iaca, am zis-o.
