Am început programul de culturalizare. Şi pentru că alternativa era "O scrisoare pierdută", ceea ce îmi părea oarecum exagerat, am mers şi noi pentru prima oară la teatrul de păpuşi. "Cei trei purceluşi".
Toate bune şi frumoase. Cel mai mult i-a plăcut lui D. să alerge prin sală înaintea spectacolului, nu de alta, dar era plină sala de titiţe şi nu putea pierde o asemenea ocazie. Taică-so ocupă trei locuri în primul rând, să fie clar... După o jumătate de oră de aşteptare începe în sfârşit spectacolul. Cel puţin... cred ca atunci a început. Gongul. "Biii-baaaam..." Se stinge lumina. Hopa! Se îngroaşă gluma. Heeei! Aprindeţi luminile! nu se văd titiţele! Apare pe scenă LUPUL. În-gro-zi-tor!!! Ce mi-aţi făcuuuut.... unde m-aţi adus..... Adevărul e că lupul e urât ca.. un lup, are un ochi acoperit cu un plasture ca un pirat şi mai şi VORBEŞTE!!! Gros!
Boticul se formează ameninţător, buza de jos tremură tot mai tare şiiii... Uuuueeeeee...... Ueeeeeee..... Răcnetele lui D. acoperă răguşeala lupului, probabil nedumerit şi el de o aşa concurenţă din public. Tata scoate micul urlător în foaier, unde suspină de-ţi rupe inima şi strigă deznădăjduit: "Mămucăăăă.... mămucăăăă". Cred ca a încurcat un pic poveştile... asta era în "Capra cu trei iezi".
Vine mămuca încărcată cu toate hainele rămase în sală, mai facem o tentativă eşuată să vedem măcar o codiţă de purceluş şi ieşim, urmăriţi de ochii plini de compasiune ai plasatoarei. Spectacolul a durat fix două minute. Gata. Cortina cade şi ea, cu milă.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Turcoaz
Cum o să scriu despre asta? Greu să-mi găsesc vocea, însă dacă nu o fac acum, n-o mai fac niciodată, și va fi din categoria celor nespuse, ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu