Cadou - 10 iulie 2008

Se pare că din nou, şi anul ăsta, e anotimpul cadourilor simbolice. Sunt convinsă că nu va avea acelaşi impact ca şi în urmă cu doi ani, de exemplu. Şi totuşi... nu ştiu ce ar fi mai adecvat decât rândurile astea. Da, într-unul din anii care vor urma, vei primi de ziua ta bilete la concerte rock. Şi, culmea îndrăznelii, un chopper.

Asta, în viitor. Acum e încă vremea darurilor din suflet, şi nu din buzunar. Din simplul, eternul parcă motiv că unul e prea plin, iar altul e prea gol. Dincolo de frustrarea inerentă, mă bucur în mod masochist că e aşa. Aşa că ia scrisoarea asta ca o expunere a sufletului meu către sufletul tău, singurele pline, şi singurele care contează, la urma urmei.

Adevărul e că am cam epuizat gama tradiţională a cadourilor. Cămăşi (multe). Tricouri. Săbii. Cuţite (fără aluzii). Chiloţi cu inimioare (cu aluzii). Truse de bărbierit. D. A...... da. Am evoluat, trebuie să recunoşti. Am stabilit un standard la care n-aş putea spera sa ajung cu o biată pereche de ochelari de soare. Fie ei şi Puma.

Dar eu nu pot să ţi-l fac cadou pe D. la fiecare 10 iulie (deşi fac asta constant, în fiecare minut...) Ar trebui să reinventez, anual, întreaga lume ca să se apropie măcar de miracolul de atunci. Aşa că, ştii ce o să fac? O să las lumea în pace să-şi vadă de mersul ei şi n-o să pretind că se opreşte în mirare pentru că e ziua ta.

În schimb, o să fac eu asta, şi o să-ţi dăruiesc ceea ce a rămas frumos despre mine. Oricum, ţie ţi se datorează, ştii. Hai să-ţi mărturisesc ceva. Hai aproape, apleacă-te, să nu audă nimeni: mi-e teamă de momentul când nu mi-aş mai permite să-ţi ofer o foaie de hârtie de ziua ta, ci doar un amărât de chopper luat cu banii jos.