Ce vrăji a mai făcut băiatul meu - 5

De fapt, dată fiind marea pauză pe care am luat-o, cred ca titlul ar trebui sa fie un pic mai amplu. De la 5 la infinit. Pentru că o ţinem tot dintr-o vrajă într-alta, şi încep să le cam pierd şirul. Motiv pentru care am decis să le mai imortalizez, să am pentru ce să mi-o iau când va creşte D.
Aşa... într-o ordine nu neapărat cronologică, nici nu aş avea cum:

D. este cineva în casa asta. Conform glumei lui taică-so, care zice mereu că el e acel cineva: "Cineva trebuie să ducă gunoiul". Aşadar, ei doi merg constant să arunce gunoiul la "coşul mare", cel mare cu pungile grele, piticul cu vreo două PET-uri, pătruns de importanţa momentului. Premisa este că în creieraşul lui s-a întipărit asocierea gunoi - coş. Buuuuu. Ieşim într-o zi afară la terenul de baschet la care mergem des, cu o minge numai bună de bătut. "Nu", zice D, "nu folbal. La gonoi aluncă mama mingea". Mă crucesc şi încerc să lămuresc piciul: mamă, cum să aruncăm mingea la gunoi... ne mai trebuie... El, nu şi nu: maaami, la altu gonoi... ala de sus" şi-mi arată cu degeţelul COŞUL de baschet.


Numai o replică, dar aşa de dulce că m-am topit instant. Nu mai ştiu ce trebăluia piticul şi era peste puterile lui. "Pui mic", zic eu, "nu poţi singur". Şi puiul: "Mami mic, poate Dadu singul".

Şi apropo de replica asta: e o vrajă mai veche la care nu am asistat direct, dar merită să o scriu. Merge D. cu tati al lui şi cu eterna "călăletă" (care şi-a meritat banii de o sută de ori) la platou. Şi unde să meargă D cu călăleta, dacă nu pe şinele trenuleţului? Cade după un metru, evident, şi rămâne acolo întins pe burtă pe calea ferată. Paranteză: D niciodată nu exagerează când cade, nu urlă decât dacă e într-adevăr un bubu mare. Dar de cele mai multe ori, rămâne ca o plăcintă întins pe jos, să vadă lumea dintr-o altă perspectivă. Mai găseşte o furnică, o piatră, un caca de căţel ceva... Aşa şi acum. Tati nu se alarmează, vorbeşte la telefon, D. e ok. În schimb, trec două tanti care văd scena: copchilu întins pe burtă pe calea ferată, tatăl inconştient nu-l bagă în seamă şi vorbeşte cu nesimţire la telefon. "Hai, puiule, să te ajute tanti să te ridici, că văd că tăticul vorbeşte la telefon", în timp ce priviri pline de indignare se îndreaptă spre iresponsabilul părinte". Între timp, probabil că furnica/piatra îşi pierduseră din interes, că se revoltă şi piciul la cele două cucoane: "NU! Singur poate Dadu!" Cucoanele samaritence se îndepărtează ofensate şi piciul se urcă pe călăletă şi îşi continuă traseul pe şine.