Rogvaiv

În lista cotidienelor lecţii pe care le învaţ de la fiul meu a venit acum rîndul culorilor. N-au însemnat niciodată mare lucru până acum. Nu am, cred, obsesia feminină a asortatului, a nuanţelor, a potrivirilor de tonuri. Garderoba mea a trecut printr-o gamă coloristică relativ monotonă, de la eternul şi agasantul "şoriciu" până la actualele mici diversiuni pe aceeaşi temă. Hai un roşu, pentru sfidare, uneori. Fardurile mele nu sunt nici ele extrem de colorate. Pereţii căsuţei sunt albi. Genţile - neutre.
Şi, recunosc, rareori mă uit la cer ca să-l recunosc drept albastru, la fel cum verdele ierbii are de-a face cu clorofila, şi nu cu vreo explicaţie artistică.
Descoperirea lumii de către D este echivalentul momentului în care televiziunea alb-negru a fost înlocuită de cea în culori. Iar culorile cu care el îşi împodobeşte lumea lui - şi implicit pe a noastră - trec, cred, dincolo de utilitatea lor firească. Şi devin ele însele experienţe în sine.

Albastrul e totuna cu verdele. Mă întreabă de multe ori: "Mami, ăsta e albastru sau verde?" Am stabilit formal că iarba e verde şi cerul albastru. Dar de multe ori îmi vine să-i spun că ăsta e doar un punct de vedere, la fel cum e foarte subiectivă culoarea mării, de exemplu.

Verde fără putinţă de tăgadă este tricoul (tricourile) cu Spiderman, pentru care maşina de spălat a făcut o pasiune inexplicabilă. Şi tot verde e Georgescu. Da, e încă prezent.

Roşul e pentru fetiţe. Albastrul e pentru băieţei. Dincolo de şablonul deosebirilor de acest gen, ce am înţeles eu odată cu el e că roşul e delicat şi neînţeles. Iar albastrul e poznaş şi jucăuş.

Albul e pentru prinţese. Albul e culoarea eşarfei cu care se face mama mireasă şi se căsătoreşte cu el în cel mai oedipian stil cu putinţă. Albul e în ochişorii lui (căprui) atunci când îmi sărută mâna ceremonios şi face reverenţe princiare.

Într-una din nenumăratele poveşti pe care le citim de două ori pe zi, Triton, tatăl frumoasei Ariel, era "negru de furie". I-a plăcut expresia. A procesat-o.
Şi seara, înainte de culcare, mă ia în braţe drăgăstos, sunt "draga lui şi scumpa lui". De obicei îmi spune "Sunt bucuros că sunt cu tine". Acum însă îşi nuanţează vorbele: "Sunt albastru de bucurie că sunt cu tine".

Şi eu, iubirea mea mare.
Sunt albastră de fericire că ai venit la mine.