Lingvistice...

D. spune absolut orice. Peltic. Mi-e teamă doar şi resimt frustrarea de a nu putea ţine pasul cu etapele pe care le parcurge, pentru că prea repede trec, prea repede evoluează, prea puţin pot să mă bucur de fiecare. Dar asta e valabil cu orice, cred, nu doar cu D.
Reţine orice şi repetă când ţi-e lumea mai dragă. I se pare interesant când lumea râde şi atunci e clar că trebuie reţinută expresia (vezi "Băga-mi-aş picioalele" şi "mă dispeli").
A învăţat să se joace cu cuvintele, a aflat ce sursă bună de distracţie e să inventeze cuvinte şi să le modifice sensul. Am trecut de la etapa concretă a vorbirii la cea abstractă, care îl distrează pentru că ştie că ne distrează pe noi. Şi Doamne... ce ne mai distrează...

Jocuri dimineaţa în pat, când dăm jos pijamalele:
"Al cui e funduleţul ăsta?"
"Al lui nenea Băsescu!"
What?!

Ne uităm la "Thomas":
"Uite, mămucă, ăsta e felmielul "Mă coi" (a.k.a. McCoy)
Şi nu pricepe piticul de ce râde mama întotdeauna :=)

Seara, etapa alinturilor şi a pupicilor:
"Tu eşti scumpul meu, si puiul meu drag?"
"NU. Eu sunt tighişolul lui tata". (asta ca să-i mai crească şi lui inima)

In dimineaţa asta am avut o problemă tare încurcată... D transporta un tractor prin casă şi mămuca a făcut o barieră.
"Nu trece tractorul de barieră până nu zici parola!"
"PALOLA! Acuma tlec"
"Nuuu... puiule, parola este... "Drăgoşel mititel". Acum hai încă o dată şi zi parola.
"PALOLA".
"NU, zi "Drăgoşel mititel" şi te las.
"Palola Dlăgoşel mititel"
"Bun. Treci".
"Acuma tu eşti cu tlactolul mămucă, şi eu sunt baliela"
Bun. Schimbăm rolurile.
Vine mămuca cu tractorul şi când ajung lângă el...
"Palola Dăgoşel mititel"
"Nuuu... acum tu îmi ceri mie parola, şi eu zic "Drăgoşel mititel"
Reluăm traseul. Când ajunge din nou în dreptul lui...
"BALIELA".

Tată-so-i poliţist, băga-mi-aş picioalele...:=))