Emma

Poate că niciodată până în ziua de azi nu mi-am dorit cu mai multă disperare ca internetul - drogul meu zilnic - să fie doar asta. Un drog. O iluzie. Un fel de proteve mai mare de la care imi iau porţia zilnică de soapuri şi de showuri glamoroase. De filme mai bune sau mai proaste. De finaluri mai mult sau mai puţin fericite.
Marea fericire, şi marea siguranţă, şi marea relaxare e ca nu e real... De multe ori am senzaţia de pseudo atunci când vorbesc pe messenger sau când intru pe un chat room. Rar. Că e o poveste, că e divertisment, ca cei cu care vorbesc sunt personaje şi sunt acolo pentru a mă distra eu, pentru a-mi trece timpul. După care viaţa revine la normal. Viaţa reală, adică. Pentru că dincolo de ecran e plăsmuire.
Spuneam că asta îmi conferă un mare confort psihic. Nu trebuie să imi fac griji de ce e "pe net". E ca în copilărie, când părinţii îi potolesc pe copiii care plâng pentru că prinţesa a fost răpită, spunând "taci, mamă, ca e doar o poveste".

Nu mai pot să scriu.
N-am cunoscut-o niciodată. Nici pe ea, nici pe mama ei. Le citeam povestea însă, zilnic, câte un episod dintr-un serial dramatic. Erau la fel de ireale pentru mine ca orice alte "poveşti" de pe net.
Mi-aş dori din tot sufletul să vină mama si să mă asigure că e doar o poveste. Însă, din păcate, prinţesa a fost răpită.

Ştiu cu siguranţă că azi îmi voi strânge în braţe copilul mai tare ca oricând. Şi că voi plânge.

Ce vrăji a mai făcut băiatul meu - 4

Preambul: D: este un mâncău şi un pofticios. Mai puţin câteva zile pe la începutul diversificării, până s-a dumirit dumnealui la ce e bună gura şi câte chestii înteresante poate băga în dînsa, D. mănâncă tot ce prinde. De la carton în sus orice, vorba lui taică-su, şi oricând. Asta spre deliciul străbunicii în special, care are şi ea, în sfârşit un copil de care să fie mulţumită dpdv al mâncatului. Ceea ce, credeţi-mă pe cuvânt, nu e lucru uşor.

Context: Am început noi aşa, lejer, de vreo câteva seri, educaţia religioasă a puiului. Îl încântă în mod deosebit "Îngerelul" pe care i-l spune mama la ureche în aşteptarea laptelui de seară. Contribuţia lui se rezumă deocamdată la completarea frazei "Eu sunt mic, tu fă-mă" cu "Maaaneee, maaaaaneee", dar suntem cu siguranţă pe drumul cel bun.
Aseară a venit momentul diversificării şi din acest punct de vedere şi am trecut la artileria grea. "Tatăl nostru". În timp ce spun rugăciunea, el se uită fix în ochii mei cu o smerenie care îmi aminteşte, în acelaşi timp - scuzaţi alăturarea - de un îngeraş nevinovat şi de ochii motanului încălţat din Shreck. Pioşenia a durat până am ajuns la fraza cu "Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi"... Cum aude tâlharul de papa, uită de cele sfinte şi îşi afişeză pe făţucă un zîmbet radios dintr-un colţ într-altul: "Dddaaaaaaa"... Aşa mai vii de-acasă, nu? Era de acord, vezi Doamne, cu faza cu pâinea, că celelalte nu-i spuneau mare lucru.

Deznodământ: Se amână educaţia religioasă pentru o dată ulterioară, când se opreşte mama din râs şi la D. încetează să-i stea gândul numai la foale.

From me to you

Nu ştiu de ce, acum, îmi lipsesc cuvintele. Cam asta aş vrea să-ţi spun, în esenţă, against all daily evidence, against all trivial incongruences, against all odds, perhaps:

Looks like we made it
Look how far we've come my baby
We mighta took the long way
We knew we'd get there someday

They said, "I bet they'll never make it"
But just look at us holding on
We're still together still going strong

You're still the one I run to
The one that I belong to
You're the one I want for life
You're still the one that I love
The only one I dream of
You're still the one I kiss good night

Ain't nothin' better
We beat the odds together
I'm glad we didn't listen
Look at what we would be missin'


I'm so glad we made it
Look how far we've come my baby