sâmbătă, 18 decembrie 2010

Ce vrăji a mai făcut băiatul meu - 22

Multe, multe, şi nescriindu-le la timpul lor, uit cred mare parte din vrăjile lui D.

De-a v-aţi ascunselea
E noua lui pasiune. Ne jucăm până vedem roşu-n faţa ochilor. De obicei, mama sau tata "numără", iar el se ascunde, dar nu e o regula absolută. Şi cum conacul familial este extrem de restrâns şi epuizează rapid posibilele ascunzători, tot el întreabă: "Mami, da' spune-mi tu unde să mă ascund...". "Păi... uite aici, ascunde-te după halatul meu de baie!". "Bine! Acum, numără! Caută-mă!" Probabil mă suspectează deja de senilitate, că e convins că eu habar n-am unde s-a ascuns.
Înntr-una din puţinele dăţi când el "numără", mami, ascunsă după un dulap, îl aude:
"Unu, doi, trei, patru, cinci... NU MAI AM DEGETE!"
Şi a trebui să-mi desconspir ascunzătoarea să-i arăt că mai are o mânuţă la purtător.

Analize medicale
Multe, necunoscute, plictisitoare, înfricoşătoare pe alocuri...(mai mult pentru mama, de fapt).
Micuţul meu soldăţel curajos n-a mai avut scos niciodată sânge din venă pentru analize. În timpul procesului de familiarizare cu ceea ce avea să i se întâmple, îi povestesc că, ştii, se face un fel de concurs să vadă tanti doctor care copilaş are sângele mai asemănător cu al lui Spiderman (care este cel mai tare si mai curajos erou din toate timpurile, cu excepţia, poate, a Mamazillei şi a lui Rudy din Ice Age 3).
În timp ce aşteptăm pe coridor să ne vină rândul, îl potolesc cu greu dă se oprească din alergat şi strigat. Singura "ameninţare" cu efect miraculos a fost că, "dacă nu e cuminte", tanti doctor nu îi mai ia şi lui sânge, ci doar celorlalţi copilaşi, şi va pierde concursul.
Ei, am intrat înăuntru, foarte interesat şi cooperant până în momentul în care tanti doctor a pus garoul. La care, se întoarce cu căpşorul către mine şi-mi spune "mami, nu cred că va fi chiar aşa de distractiv"!
N-a fost extrem de distractiv, e drept, dar am câştigat concursul.

Partea a doua
Pe la mijlocul aceleiaşi zile epuizante (pentu mine) mai facem încă un consult. Tanti doctor, în vârstă, foarte spirituală şi iubitoare de copii, îl învârte pe toate părţile, îl măsoară în toate direcţiile, mi-l laudă că e "foarte imaginativ şi inteligent" (ca să nu mai zic eu singură asta) şi, în final, ia ciocănelul să-i testeze reflexele.
"Heei, ce faci cu ăsta? Şi eu am unul acasă, mai mare decât al tău!"
După explicaţiile de rigoare, începe tanti doctor bocănitul, la care piciul:
"Nu mă doare, nu mă doare, c-am mâncat fasole tare"!
Culmea, chiar fasole mâncase. O farfurie plină-ochi.


Sărbători

Moş Nicolae. Curăţat ghetuţe, emoţii, vegheat, închis ochii instantaneu ca nu cumva spiriduşii moşului să îşi facă o impresie greşită. În fine, venit moşul, lăsat cadou, găsit cadou, mâncat cadou (că Moş Nicolae aduce doar dulciuri). După ceva vreme, soseşte naşofinul, care nu scapă absolut nici o ocazie de cadouri. Cu punga de cadou în mână, îşi face introducerea:
"Tu ştii cu cine m-am întâlnit eu afară, în faţa blocului?"
"Cu cine?" întreabă piciul curios.
"Păi ia zi tu... Cine zboară acum pe clădiri şi intră pe geam?"
"SPIDERMAN!!!" sare el, cu ochii strălucind de emoţie.
Am mai zis că e cel mai mare erou, da?

2 comentarii:

INCERTITUDINI spunea...

Foc de simpatic piciul tău!!!
Și isteț!
Să-ți trăiască, să fiți sănătoși și mereu puși pe șotii!!

Nana spunea...

Multumesc frumos pentru complimente si urari!

Turcoaz

Cum o să scriu despre asta?  Greu să-mi găsesc vocea, însă dacă nu o fac acum, n-o mai fac niciodată, și va fi din categoria celor nespuse, ...