Ce vrăji a mai făcut băiatul meu - 24

S-a întâmplat demult, demult... hăt, pe la începutul primăverii, când mămuca lui scria mai des, mult mai des.
Eram - şi suntem încă - în era în care învăţăm să împărţim, să fim generoşi, să nu ţinem doar pentru noi, să ne jucăm cu alţi copii frumos. Ei, basme din astea. La ordinea zilei este expresia "să facem schimb".
Suntem la groapa cu nisip în care construim gropi adânci, şi unde ascundem comori ale piraţilor pe care să le găsim apoi entuziasmaţi. N-are răbdare de săpat copilul, mai mult mama mânieşte lopăţica. Lângă noi, cu mult mai multă tragere de inimă, munceşte la acelaşi proiect un băiat care nu vrea să alerge "ca să nu transpire". Transpiră, în schimb, la groapa lui, care e mult mai mare, frumoasă, adâncă, dichisită decât a piciului. Se uită D cu jind, când la gropiţa lui de-un lat de palmă... cand la cea a băiatului de lângă el...
"Auzi", se hotărăşte el într-un final, "nu vrei să facem schimb de gropi"?
...N-a vrut.


Era conflictelor deschise continuă, cu mici pauze. Crizele de personalitate mă fac să mă gândesc cu reală îngrijorare la adolescenţă. Dar, in fine, deocamdată mă lupt cu fiţele, revoltele, sfidările şi obrăzniciile de patru ani.
Uneori cedez, si pentru a nu izbucni prea tare, părăsesc câmpul de luptă ca să ma liniştesc. Aşa am făcut şi atunci, m-am ascuns în baie încercând să-mi potolesc bătăile inimii.
"Maaaami", strigă teroristul din cameră.
Eu nu răspund.
"Maaaaammi", el din nou. "Haide la RECONCILIERE".
Uneori am senzaţia că timpul trece prea repede.

Piticul şi cu "Tatameu" (al lui, adică) merg deseori cu maşina la plimbare. Într-una dintre plimbări, tati apasă prea tare pe acceleraţie şi îl "prinde" radarul. Mai încolo, poliţistul face semn să oprească, tati se supune şi caută actele. Poliţistul se apropie, tati lasă geamul jos, dar n-apucă bine organul să se prezinte, că izbucneşte cu vehemenţă pramatia de pe scaunul din spate:
"Lasă-ne în pace, MĂ, şi du-te de aici! Tu nu ştii că şi tatameu e poliţist?!
Tati, săracul, se pregătea de amendă maximă... Noroc că o fi avut şi poliţistul copil de patru ani...

Martie 2011

Dragul meu,
Sa fii sanatos, să creşti mare şi puternic, să nu uiţi niciodată cât de mult te iubesc.
O fi ea ziua ta astăzi, dar cadoul cel mai mare mi l-ai oferit tu, la fel ca în fiecare zi. M-ai învăţat cât de sus poate urca iubirea, cât de jos poate coborî spaima şi ce drum plin de aventuri este între cele două. Zilnic.
La mulţi ani, iubitul meu drag!

Ce vraji a mai facut baiatul meu - 23

E suflet de artist... nu o data l-am "prins", improvizeaza cu usurinta, viseaza repede si productiv, e sensibil si cu mintea deschisa la ce e in jur.
Sus, in varful muntelui, la capatul partiei, inconjurat de brazi inalti si de un imens alb:
"Asta nu e zapada..."
"Dar ce e?"
"Sunt flori albe cazute pe jos..."

Nu as zice ca ii place pictatul sau ca are talent la artele plastice. Dar el incearca sa picteze, evident, roboti si bakugani.
In timp ce trece pensula pe foaia de hartie...
"Mami, cand pictezi e ca si cand ai mangaia pe cineva."

Si inevitabilele contraexemple:
Mananca kiwi mult, in orice moment al zilei si in orice cantitati. Urmarea iminenta... "mami, fac caca tepos!" (nu mai zic la nimeni, promit)

Si:
Mama lui e obsedata de microbi, bacterii si alte lighioane spurcate in alte toalete decat cea proprie. Prin urmare, ori de cate ori vizitam vreuna, indicatiile sunt "nu atinge nimic! nu pune mana pe nimic!"
Si, in timp ce il astept eu o vreme sa iasa din cabina toaletei unui magazin... si il astept... si stau...
"Mami, da' pe putza pot sa pun mana?"