Poveştile noastre de seară au intrecut demult orice limita temporală, logică, cursivă şi a drepturilor de autor. După ce am citit de mii de ori (exagerez doar un pic) celebra carte Disney in limba engleză, am trecut la invenţii. "Nu citi!!! Din cap să-mi spui!!!" Dar puiului nu-i pasă că bietul meu cap are şi el limitele lui, şi destul de strîmte deseori. Mai exact, el are o aversiune patologică pentru monştri et comp. Din păcate pentru el (pentru cap) suntem într-o fază în care pasiunile cele mai fierbinţi ale copilului sunt constituite din urăţenii gen Spiderman, Batman (şi ăştia au fost cei mai cuminţi), roboţi, dinozauri scheleţi, "papugani" vestroia (ceeeeee? exista oameni care nu ştiu ce-s ăia????), gormiţi mutanţi de toate speciile, dragoni pe care-i cheamă "Dragon rex papugan vestroia ziben aht noin ţen" (la care eu mă felicit că l-am dus pe puşti la grădi în limba germană, aşa a învăţat şi el ceva util). Evident, toţi aceşti mutanţi au numeroase capete cu care scuipă foc, apă, gheaţă, fum, ceaţă, copaci, funii şi alte spurcăciuni, în funcţie de dispoziţie.
Şi-atunci ce-i cu titlul ăsta suav? E, că după ce epuizăm poveştile cu toate specimenele mai sus menţionate, trebuie să-i povestesc "cum era când eram eu mică", respectiv "cum era când eram eu mare".
"Când eram eu maaare... l-am cunoscut pe "tata tău". (Formula asta devine substantiv propriu: Tatatău. Prin derivare de la "Tatameu"). Şi m-a invitat la dans, şi pe urmă ne-am îndrăgostit unul de altul şi ne-am pupat".
Îi sclipesc ochişorii pe întuneric.
"Da'...simţeai că zbori?"
"Da, simţeam că zbor".
"Mami... şi eu simt că zbor câteodată".
Zbaaaang. Cam repede.
"Păi... când simţi tu că zbori?
"Când sunt cu Miţu".
Nu-i bai, dragu' mamii, numa' sănătos să fii.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Turcoaz
Cum o să scriu despre asta? Greu să-mi găsesc vocea, însă dacă nu o fac acum, n-o mai fac niciodată, și va fi din categoria celor nespuse, ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu