joi, 15 ianuarie 2009

Ce vrăji a mai făcut feciorul meu - 1

Aseară, vreme mizerabilă, să nu scoţi un câine afară. Eu l-am scos pe D. După trântele de rigoare prin toate bălţile posibile, ajungem la un centru de închiriat DVD-uri pentru un antidot al plictiselii unei seri de ianuarie în care nu prea ai ce face. Tipul care le închiria e un roacăr de ăla de prin tinereţile noastre. Cunoaşteţi genul.... blugi, tricou imprimat cu Metallica, o tzâră de blazare pe chip. Şi normal, părul lung până sub umeri. Dadu, săracuţul, nu prea e familiarizat cu genul, printre atâţia adepţi actuali ai curentului emo, house sau rap... şi zău că DVD-istul avea aşa o mină de om scos de la naftalină cu pletele lui total necontemporane. Cum îl vede Dadu, se postează lângă el, ia o poziţie crăcănată şi arată cu degetul înspre el, cu nedisimulată fericire:
"Titiţaaaaaaaaa!!!"

marți, 13 ianuarie 2009

Ala-bala pocalala

Puiul a început să vorbească. Îmi amintesc scena din Marry Poppins când gemenii au început să silabisească, brusc au uitat să vorbească cu păsărelele şi cu celelalte animale. Şi cum se jurau ei înainte de inevitabilul eveniment, că nu vor uita, că toată viaţa lor vor şti limbajul bebeluşilor, singurul adevărat - credea sturzul.... Şi deodată, într-o zi, o amnezie totală îi loveşte şi, spre marea tristeţe a sturzului - care credea că toate poveştile sunt eterne - au început o bolboroseală ciudată şi enervantă, un fel de blablabla şi ghighighi neinteligibil. Mda..... păcat.


Dadu vorbeşte ca la carte. Adică la propriu, ca la carte. Fără ardelenisme, fără "o fost" şi, mereu, cu "l" final.


"Talul" (încă tot nu zice "C" decât când vrea muşchii lui). "Patul". "Atul" (când ne innebuneşte pe youtube şi nici o melodie nu îl mai satisface). Maşinile sunt toate "titit-ul". El însuşi este, evident, "Dadul". Culmea corectitudinii: "Alul" în loc de "Alo", la telefon. Şi da, bineînţeles, trenul este "u-ul".


Învăţăm engleza fără să ştim, şi mai ales fără urmă de snobism. Păi spuneţi şi voi.... se compară "cat" (care face "miau - sau mă rog, miaow") cu "pisica" (ce face doar psss psss)? La fel, "monkey" e incomparabil mai uşor decât "maimuţa" şi "cow" decât "vaca". Să nu mai zicem nimic de faptul că vaca românească nu face nimic (o fi vreo molimă naţională...) pe când surata ei yankee face, conştiincioasă, "moo". Ceaiul este "tea", pentru că în româneşte sună "cai" şi încă nu am rezolvat dilema cu pluralul.


S-a săturat de cifra "doi" - că tot explică, de la vârsta de un an şi un pic, că are doi ani. Aşa că acum are "tei" ani. De regulă, "doi" înseamnă cantitate, orice e mai mult decât unu. Şi tot de plictiseală, de obicei, are "doi - ti" maşinuţe.

"Banana. Pocalala. Chiui (kiwi). Uou (ou). Una (biscuiţii în formă de lună... sau de orice, for that matter). Cucul (sucul). Apa". Cam astea sunt mâncărurile cărora le ştie numele. Restul e, invariabil, "papa" sau, alintat, "papi".

Zice poezia cu căţelul, adică ultimul cuvânt din fiecare vers, ceva de genul "Nu-i"... "goală".... "tu"..."nu"....."tot"....."bot". Cîntă "iiiii aaaaai iiiii aaaaaai ouuuu" pe diferite tonalităţi, de fericire, de plictiseală, la nervi, cu lacrimi de implorare să îi punem "lala" la calculator, sau pur şi simplu la derută... Popa cu botezul cîntă şi el tot "old macdonald", clopotul face "biii-bam" sau "too-too"... Are preferinţe clare la cîntece şi cere, imperativ, de cele mai multe ori, "iii aaaaai iiii aaaaai ooou"



"monkey"



sau "gaga" (care sunt de fapt raţe, dar ce mai contează)



sau "tiituuu"



sau, bineînţeles, pe "titiţa",care poate însemna asta:



sau asta:



Minte. Minte cu neruşinare. Şi nici măcar nu se jenează să recunoască asta. "Dadu, ai făcut caca?" "Nu, nu". "Mă minţi?" "Daa". Dar asta se compensează, din fericire, prin minciuni de genul: "Dăducule, mă iubeşti?" "Nu". "Nuuuuu? Mă minţi?" "Daa".

Dadu este, invaribil, "tititză", ceea ce crează premisele unor serioase discuţii pe marginea ideii de identitate, care-i provoacă lui taică-su fiori. Chiar dacă am stabilit clar diferenţele de ordin anatomic, încă nu este foarte clar de ce posesia unei chestii suplimentare îl include automat în categoria "boy". Hm.... poate că e mai deştept decât îi dăm noi credit.
Ceea ce este clar, spre uşurarea lui taică-su, e că îi plac "tititzele" şi le preferă clar compania în detrimentul băieţoilor. Fuge după ele prin parc, le zâmbeşte şăgalnic şi le prinde de mână. Le urmăreşte din cărucior, le vede de la distanţă, se agită disperat să le vadă şi mama şi vine ordinul categoric şi autoritar: "Tolo! Titiţa!" Şi căruciorul trebuie să se îndrepte neapărat în direcţia în care indică degeţelul arătător. Când "titiţa" intră într-o clădire, sau pur şi simplu nu ţine cont de manevrele lui disperate de a-i intra în graţii amorezului de ocazie, face botiiiiiic... şi, lovit în amorul propriu, zice un "bye - bye" leşinat.

La culcare, ritualul se respectă cu sfinţenie. Spalat la funduleţ sau băiţa. Fugărit prin casă cu hăinuţele pe fond sonor (vesel sau trist). Îmbrăcat în body plus pijama (într-un final...) Adus biberonul cu lăptic. Pupat tătic din dotare: "Noapte bună! Bye bye! Te iubesc!" Băut laptic. Făcut ghem şi lipit de mama. Scormonit cu mânuţa, cu spatele, obrajii, nasul, urechile, ochii şi altele ale mamei. Spus (de mama) povestea cu "Titiţa Roşie" încă şi încă o dată, din inerţie, aşa cum recita odată regulile de folosire a condiţionalelor. Acompaniat povestea cu toată gestica aferentă: arătat ochii, urechile, mâinile şi gura lupului (Dadu). Simţit dorinţa ca lupul s-o fi mâncat pe "titiţă" în pădure, rapid, fast food (mama). Ochi întredeschişi (Amândoi. One of us is lying...) Lăsat mânuţă moală pe faţa mamei (Dadu). Pupat năsuc (mama).
Suflat uşurat. It's just another day for you and me in paradise.

Turcoaz

Cum o să scriu despre asta?  Greu să-mi găsesc vocea, însă dacă nu o fac acum, n-o mai fac niciodată, și va fi din categoria celor nespuse, ...