În cea dintâi tinerețe, aceea despre care, după ani, nu-ți mai dai seama dacă a fost reală sau un simplu one-night stand, aveam dileme existențiale. Despre dragoste, evident. Una dintre acestea, arsă în miros de castane coapte și luni dulci-amare, suna cam așa: ce e dincolo de iubire? Ce se întâmplă când toate cuvintele au fost spuse, toate gesturile nebunești consumate, toate dansurile sfârșite? Unde ajunge iubirea aceea, cea mai mare dintre toate iubirile lumii, care te-a ridicat în sus, dincolo de limita gravitației? Când coborâm de pe socluri, unde ne îndreptăm?
Probabil rămâi incremenit într-un ”te iubesc” obosit, într-o ultimă poză de tango teatral, mimând acel coup-de-foudre care a facut odată istorie. Și închizi strâns ochii, să nu vezi firul dus de la ciorapul tău de primadonă și nici floarea lui ofilită de la rever. Simulezi normalități, dimineți calde, orgasme, într-o patetică încercare de auto-înșelare.
Dincolo de iubire, cel mai greu de suportat de tăcerea. Tăcerea grea, tăioasă, care cade peste melodii, peste râsete, peste sărbători, peste trecut. Tăcerea care amplifică, tăcerea în care căderea unui ac pe covor sau o ușă trântită au ecoul unui cataclism. Tăcerea care cade ca o zăpadă într-o lume în nemișcare, unde anotimpurile au fost suspendate.
Dincolo de iubire e o altă dimensiune, o lume alternativă în care faci gesturi din inerție. Mâinile trebuie să le ții ocupate pentru a nu-ți tremura nervos, să ți le ocupi inutil cu mutatul lucrurilor prin casă, cu făcutul unei cafele care se va răci, cu gestul mecanic al verificării apelurilor pe telefon. Dincolo de iubire e un bricolaj trist.
Nu, nu e moarte dincolo de iubire, cum declamam teatral atunci, când vorbeam mult și știam nimic. Sau nu e moarte așa cum o știm. După iubire e plictisul ucigător al după-amiezelor de duminică, respirația urât-mirositoare de dimineață și durerile de șale. Dincolo de iubire sunt aniversări uitate, degete fără inele, sunt lovituri în plin și priviri în gol. Iubirile nemuritoare rezistă oricărei provocări, mai puțin conviețuirii în doi. Asta le ucide. Iar atunci când degetele devin prea goale iar romburile prea lipsite de logică matematică, e clar că iubirea aceea care a făcut odată istorie s-a dus convenabil dracului.
