Ce vrăji a mai făcut băiatul meu - 14

Îmi este de-a dreptul imposibil să ţin pasul cu el...
Era la un moment dat o glumiţă care spunea că vorbirea se învaţă în primii doi ani, iar tăcutul... o viaţă întreagă. Începe să ni se potrivească a doua parte nouă. Diplomaţia este o calitate care-i lipseşte cu desăvârşire (oare este o chestie genetică...)
Pierdem vremea în faţa blocului, aruncând cu pietre în ce se nimereşte şi aşteptând să se răcoreacă aerul. Vine o vecină, o doamnă drăguţă foc, ne salutăm, piciul salută şi el. Şi ce-şi zice, hai să facem puţină conversaţie...
D: "Asta-i o tanti!"
Mama: "Da, puiuţ" (ok, adevărul e evident, dar să nu uităm că tata-i poliţist şi mama-i blondă)
Tanti: "Hi, hi, hi"... râde flatată doamna. "Daa, sigur ca sunt o tanti!"
D: "Dar numai că ... e cam GRĂSANĂ".
Îngheţ, în ciuda caniculei. Şi, cu toate pretenţiile mele de filolog mânuitor de cuvinte, nu găsesc nimic de zis să dreg cumva busuiocul. Tanti zâmbeşte din nou, parcă ceva mai forţat, arătându-şi dinţii, şi probabil că o lăsase şi pe ea inspiraţia, pentru că dispare rapid în bloc.
Acuma... stând strâmb şi judecând drept... copilul are dreptate. Şi nu insistă toată lumea să spună mereu adevărul? Ei, iaca, l-a spus!
Încerc totuşi să îi explic că "nu se face" aşa ceva, deşi mi-e tare greu să găsesc un motiv care să-l convingă că adevărul nu trebuie spus în orice situaţie, şi cu atât mai mult femeilor (puiul mamei, şi ăsta e doar începutul...)
Ce m-a frapat e că, în ziua următoare, ne urcăm noi amândoi în maxi-taxi, să mergem să facem înscrierea la grădiniţă. Odată urcaţi, D. se instalează pe o banchetă cu un loc liber. La staţia următoare, se urcă o altă tanti, mai în vârstă, şi vizibil supraponderală. Se aşează fix pe scaunul de lângă el! Am simţit că mă iau transpiraţiile, în anticiparea unei alte manifestări a adevărului. Mă uit la D: se uită când la tanti care ocupă trei sferturi din bancheta intreagă, când la mine. După câteva priviri din astea, îmi bagă un zâmbet cu un clar subânţeles, uitându-se din nou la tanti. Mă apucă un râs isteric, lumea se uită la mine... D. se uită în continuare la tanti şi la mine pe sub genele lui kilometrice, cu acelaşi surâs complice pe feţişoara lui angelică.