Grădiniţă

M-am temut de această postare. Poate că ăsta e motivul pentru care am amânat-o nepermis de mult. Sau poate că sunt altele, care ţin mai degrabă de răfuiala mea cu lumea. În fine...

D. s-a acomodat admirabil la grădiniţă. Asta aş fi scris până în urmă cu câteva zile, de când plânge cu disperare şi se agaţă cu mânuţele de tăticul salvator. Nu ştiu motivele, poate oboseala, poate s-a întâmplat ceva neelucidat, poate şi-a dat seama că realmente trebuie să meargă în fiecare zi, sau, poate că mai vrea să fie bebeluş şi lumea căsuţei noastre să se învârtească în jurul lui pentru încă puţin, încă câteva zile. Şi cum aş putea atunci să îi reproşez ceva, când eu însămi tânjesc deseori după starea de cocon într-o gogoaşă care să nu cunoască nimic altceva din lumea din afară?

Şi totuşi, D. s-a acomodat admirabil la grădiniţă. Cu limba lui cea peltică s-a făcut plăcut celor trei "frau" drăguţe şi tinerele, care îl provoacă la vorbă să se amuze de pălăvrăgeala lui sâsâită. Şi eu, da, m-am simţit... puţin jignită de uşurinţa cu care a rămas la grădiniţa cea mare şi necunoscută încă din prima zi, de somnul lui neîntrerupt alături de încă douăzeci de sufleţele şi, în special, de telefonul care nu a sunat nici măcar o dată ca să mă cheme să salvez situaţia.

Asta, la început. Pe urmă,...

"Cuum, şi azi mergem la grădi?"
"Daaa, sigur că mergem, grădiniţa este serviciul tău. Aşa cum merge tati la serviciu în fiecare zi, tu mergi la grădi".
"Taatiii..."
"Da".
"Educatoarea ta cum este?"
Păi, puiule, educatoarea lui tati e înaltă, are uniformă şi o cheamă Gheorghe. Asemănarea dintre cele două este că ambele spun poveşti.

"Maamii..." cu un surâs şăgalnic şi ruşinat în colţul guriţei.
"Da".
"Mie aşa-mi place când Frau îmi spune de "puţă"...
??????!!!!!!???????!!!!!!!!!?????????? (toate astea in mintea mea, in timp ce procesez rapid cum pot aborda problema asta spinoasa).
"Care Frau îţi spune ţie de "puţă", puiule?
"Păi toate trei îmi spun".
"Şi... numai ţie îţi spun aşa?"
"Nuuu, la toţi copiii le spun. Să-mi spui şi tu mie de puţă!"
OK, am schimbat cu mari eforturi subiectul, în timp ce mi se învălmăşea în minte firul acţiunilor de urmat, fir ce implica plângeri la inspectorat, audienţe la minister, protecţia copilului şi alte instituţii de resort.
Misterul a fost elucidat când drăguţa de Frau Alexandra ne-a trimis prin e-mail temele săptămânale ale copiilor, unde am regăsit, cu imensă uşurare, următoarea poezie:

Vor den essen, nach den essen
Hände waschen, nicht vergessen!
Immer wiered, nach den essen
Zehne putzen, nicht vergessen!

A auzit el de undeva de "educatoare", dar la noi sunt "frau", aşa că ideea îi este relativ străină.
Ieri a fost la colindat, la primărie, toată grădiniţa plus o droaie de frau.
"Cine v-a adus înapoi la grădiniţă, puiule?"
"ADUCĂTOARELE".
Logic, nu?